DELIA ANDREEA, TOBOL
Mami si Tati au umblat cu mine peste tot si pe la Bucuresti la Institutul Bagdsar Arseni si pe la Iasi, insa, desi trecusera mai bine de 2 ani, eu eram moale ca o bucata de panza. De stat in sezut? Ehe, pe la aproape 2 ani am reusit sa stau doar sprijinindu-ma cu cel putin o pernuta. In picioare.. niciodata. pana acum. Ce a fost foarte bine a fost ca mami si tati nu s-au dat batuti si au avut incredere in Doamne-Doamne, iar la varsta de 3 ani au reusit sa-mi faca si un RMN CRANIOCEREBRAL, care le-a cam dat bomba: formatiune lichidiana. Din nefericire, multi doctori au cam palit atunci la fata si de atunci in tot orasul asta cat e de mare a mai ramas un singur doctor care ma mai sprijine, pentru care ii multumesc lui Dumnezeu, pentru ca prin el am reusit sa aflam mai multe: ce inseamna formatiunea aia si asa mai departe Ideea e ca au trecut 3 ani jumatate pana am reusit sa facem acest RMN, dupa care in perioada imediat urmatoare am reusit sa facem 1 CT si 3 RMN-uri in total, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, au ajuns la Lyon, Franta, la Spitalul de Neurochirurgie, intrucat mami si tati s-au speriat de ceea ce li s-a spus de catre medicii de la noi: nu-i nimic grav, taiem putin din osul de la ceafa, scoatem ce avem de scos de acolo, montam un furtunas de drenaj pana undeva in abdomen si la fiecare 7 ani schimbam; imaginati-va ca ceea ce am auzit ne-a speriat si, in felul acesta, mami si tati au luat decizia sa nu mai mergem aici la doctor, pentru ca la cei din Lyon era vorba despre ceva cu o microcamera de filmat, lasere si chestiuni foarte fine, asa ca mami si cu tati au facut tot posibilul si au facut rostul de 25.000euro (cautare pe google: Delia Tobol - caz umanitar) si au mers cu mine in Lyon. Aici, alta bomba: dupa ce am platit totul, dupa ce mami si tati au semnat ca sunt de acord cu operatia, seful de la clinica din Lyon a venit si, plangand si noi si el, a zis ca: desi imaginile RMN, cele 4 din Romania, aratau ca problema este operabila si ca riscurile sunt de 1-6%, imaginile RMN-ului facut premergator interventiei cu aparatura de acolo arata un risc de peste 90%, iar seful de clinica a refuzat sa ma mai opereze. Dupa aceea ni s-a facut legatura cu Spitalul de recuperare ROMAN FERRARI din MIRIBEL, (14km distanta de LYON), unde, dupa alte cateva zile de stat internata si acolo, mi s-a facut un program personalizat de kinetoterapie si ergoterapie. Insa problema care a survenit din momentul acesta a fost cea financiara. O sa ma intrebati de ce? Pentru ca, acasa, mami si cu tati au incercat sa faca recuperare cu mine, insa ceea ce asigura statul se transforma din reprizele legale de recuperare in 10-15 min de program in care sunt comasate 4 sedinte (kineto+ergo+logopedie+masaj mai putin logopedie) iar cele in particular sunt foarte scumpe; 1 an si jumatate, mami si tati m-au tinut la tratament, insa, o data cu criza financiara din lume, au scazut si puterile lor si acum nu mai au cu ce sa asigure zi de zi tratament de specialitate! Si sincer ca acest lucru ma face sa sufar si mai tare pentru ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, acum, dupa atata timp de munca, reusesc sa stau 40-50 secunde si cateodata chiar si un minut in picioare, numai ca inca nu pot sa fac ceea ce nu am facut niciodata: SA MERG! Pentru acest lucru ma rog la Dumnezeu sa mai gasim ceva bani, pentru ca mami si tati au gasit variante prin care sa imi asigure tratamente de specialitate foarte bune, insa nu mai sunt si nici nu am mai gasit resurse financiare pentru asta! Eu, impreuna cu mami si tati si cu, mai nou, sora mea mai mica, de doar 1 an si jumate (care este perfect sanatoasa), va rugam din suflet sa ma ajutati in conditiile si in puterile pe care le aveti, sa contribuiti si dumneavoastra la ceea ce inseamna pentru mine VIS MERSUL. Ca sa verificati cele istorisite pana acum, va invit sa va uitati pe internet, pe Google si sa scrieti doar numele meu complet - DELIA ANDREEA TOBOL - si sa vedeti cam cat au lucrat mami si tati pentu mine!
- Delia
- Cine sunt...
- De ce?
- Just...poze
- Au zis ceva...
- Contact